Considerat de foarte multi drept al doilea pisc suprem al litaraturii romane,
dupa Mihai Eminescu (1850-1889),
Nichita (Hristea) Stanescu a trait intreaga sa viata sub semnul extraordinarului.
Nascut in 31 martie 1933, in Ploiesti, sub semnul emblematic al dramaturgului
de geniu care a excelat in tehnica cunoscuta drept "rasu-plansu," Ion
Luca Caragiale, Nichita Stanescu poarta genetic simbioza unica a nostalgiei
infinite rusesti (mama sa) si a tragico-comicului realist, atat de concret
si categoric inconfundabil al majoritatii romanilor (tatal sau).
Dupa o traiectorie de elev aproape completamente predictibila, cu prestante
scolare de o calitate incontestabila la toate materiile, Nichita isi surprinde
(doar aparent) pe cei apropiati si/sau pe cei mai putin apropiati optand
pentru Facultatea de Limba si Literatura Romana. Predilectia sa extraordinara
pentru poezie se vazuse inca din liceu, fiind liderul de necontestat al
unei intregi generatii cu a sa unica colectie de poeme nescrise atunci,
"Argotice," dar puse pe hartie mult mai tarziu de Gheoghe
Tomozei.
Dupa nenumarate semne, atestate de multe poeme superbe, publicate in publicatii
diverse, asa dupa cum i s-a permis de catre dogmaticii vremurilor, dupa
trei ani de "debut perpetuu" (1957-1960), poetul Nichita Stanescu erupe
solar, magnific, incontestabil si inconfundabil, in 1960, cu primul sau
volum de versuri, "Sensul
Iubirii."
Iar restul, asa dupa se obisnuieste a se spune, este evident istorie.
________________________________________
Importanta lui Nichita Stanescu in literatura, cultura si constiinta romaneasca
este uriasa. Stim clar ca daca nu ar fi existat, Nichita ar fi trebuit
inventat. De fapt, Nichita s-a inventat mereu, pe sine insusi, aruncand
stacheta dumnezeirii limbii romane la cote absolut de nebanuit inaintea
existentei scriiturii sale. Da, din fericire, Nichita Stanescu a
existat, a fost cu noi in toti anii grei, deceniile 1960-1970 si 1970-1980,
fiind liderul de facto, varful de lance, al unei generatii extraordinare
de artisti, toti manifestandu-se in minunata limba romana: poeti, scriitori,
artisti plastici, ganditori, eseisti, critici, actori, filozofi ... .
Daca piscul Everest (Chomolungma or Khomolungma) din muntii Himalaya este
cel mai inalt varf al Pamantului, K2
este categoric cel mai dificil de cucerit, piscul pentru care oamenii au
platit cele mai multe jertfe umane.
Mihai Eminescu este Everestul, iar Nichita Stanescu este K2, adica al doilea
pisc suprem al constiintei romanesti, al superbei limbi romane. Nichita
insusi a caracterizat limba romana, la festivalul de la Struga,
din Macedonia, in 1982, unde a fost incununat ca cel mai bun poet european
al anilor '80, ca fiind dumnezeiesc de frumoasa.
Nimeni nu a reusit pana acum, in literatura romana, sa demonsteze atat
de clar frumusetea dumnezeiasca a limbii romane asa cum au facut-o Mihai
Eminescu si Nichita Stanescu, fiecare la si in timpul sau.
Dupa scriitura lui Mihai Eminescu, nimeni nu a mai putut scrie dacat de
la o anumita cota valorica in sus.
Dupa scriitura lui Nichita Stanescu, nimeni nu va mai putea scrie decat
de la o alta cota valorica in sus.
|